Să moara capra vecinului

Despre ură, invidie și lucrurile pe care nu vrem să le vedem în noi

De pe vremea când încă nu știam mare lucru despre psihanaliză și inconștient, mă uitam la un serial - Desperate Housewives (Neveste Disperate) care mi se părea foarte interesant. Discrepanța dintre oameni cu un statut bun și secretele care ascundeau ură și invidie mi se părea fascinantă. Nu mi se păreau ciudate sau anormale. Era mereu o urmă de normalitate acolo. Desigur, nu mă refer la normalitate ca la ceva bun, dar nu mi se părea imposibil sau departe de realitate.

Fascinant mi se părea și cum serialul reușea să arate ambele părți ale personajelor: una plină de iubire și alta plină de ură. Aducându-mi acum aminte, mă gândesc la serial ca la inconștientul unui om, în care atât iubirea, cât și ura există.

Ne este frică și ne este greu să acceptăm prezența urii, invidiei sau chiar a agresivității în inconștientul nostru.

Este posibil, desigur, să facem asta din frica de a nu transforma aceste sentimente în acțiuni și comportamente, dar să nu uităm că existența unei emoții nu înseamnă automat și transformarea ei în comportament.

Nu tot ce există în minte și nu orice gând sau emoție trebuie să devină acțiune.

Un alt motiv este dificultatea de a accepta sentimente care nu sunt social acceptate: furia, lăcomia, ura sau gelozia. Pentru că aceste sentimente sunt greu de tolerat și adesea sancționate social, învățăm de mici să le refulăm până uităm că există și scoatem în față opusul lor: compasiunea, generozitatea sau recunoștința.

Totuși, faptul că le ascundem nu înseamnă că dispar. Ca orice sentiment, își cer dreptul de a fi văzute, înțelese și acceptate. A le accepta existența nu înseamnă a le justifica, ci a recunoaște că fac parte din experiența umană.

Poate cel mai surprinzător lucru este că multe dintre aceste sentimente — poate chiar toate — se liniștesc atunci când sunt înțelese: ce sunt, cum apar și de ce apar.

Nu întotdeauna au nevoie să fie exprimate sau puse în act; uneori au nevoie doar să fie înțelese și conținute.

Iar aici apare o dificultate importantă: atunci când respingem emoțiile pe care le considerăm negative, afectăm inevitabil și accesul la cele pozitive, pentru că aceste valențe sunt mai conectate decât ne place să credem.

Emoțiile se văd mai mult decât credem

Chiar dacă sunt greu de acceptat, aceste emoții rareori pot fi complet mascate. Se văd cu ochiul liber în viața de zi cu zi, iar pe social media parcă se văd și mai bine, din moment ce rușinea pare să se diminueze puțin în spatele ecranelor.

Mai știți stories-urile acelea pe care le văd prietenii, te întreabă despre ele la întâlniri și îți spun că le-au văzut, dar la care nu dau like? Desigur, uneori sub pretextul „eu nu prea stau pe social media”, dar tu observi cum dau like pe bandă rulantă altor postări :))) Ei, poate că uneori asta este invidie. Mică și aparent neînsemnată, dar tot invidie.

Despre invidie

Dintre toate emoțiile greu de recunoscut, invidia este probabil una dintre cele mai incomode. Invidia este dorința de a avea ceea ce are celălalt.

Să moară capra vecinului este cea mai simpă definiție populară a invidiei. Invidiosul nu plânge pentru că nu are. Invidiosul suferă pentru că celălalt are.

Invidia este despre dificultatea de a tolera faptul că celălalt are acel obiect, acea plăcere sau acea fericire. Bucuria nu mai vine din a avea și tu, ci din distrugerea a ceea ce are celălalt sau din imposibilitatea lui de a se bucura. În formele ei intense, invidia vine aproape întotdeauna împreună cu elemente distructive.

Din invidie, singură, rareori se construiește ceva. Ea mai degrabă atacă și distruge.

Invidia ascunsă, gelozia și comparația

Uneori însă, invidia nu apare într-o formă atât de evidentă. Știți unde mai apare uneori invidia intensă, dar foarte bine ascunsă? În narcisism.

Atunci când persoana narcisică se compară constant cu cei din jur și comparația este aproape permanentă, poate apărea un sentiment profund de inferioritate sau insuficiență. Din această poziție, stima de sine încearcă să fie reparată artificial.

Spre deosebire de invidia obișnuită, unde accentul cade pe distrugerea celuilalt, aici apare frecvent nevoia de a construi o imagine grandioasă despre sine.

Dacă invidia vorbește mai ales despre ceea ce are celălalt, gelozia mută accentul în zona relațiilor. Gelozia ține mai mult de relații. În gelozie sunt trei. Doi care sunt rivali pentru dragostea celui de-al treilea.

Există și răspunsuri constructive

Din fericire, faptul că aceste emoții există nu înseamnă că suntem condamnați să rămânem blocați în ele.

Există însă multe pseudo-soluții pentru aceste sentimente pe social media. Cel mai des se promovează evitarea obiectului sau a persoanei, promovând ideea că dacă obiectul dispare, va dispărea și problema. Desigur, uneori distanțarea poate fi utilă sau chiar necesară. Dar evitarea, fără înțelegerea mecanismului intern, rareori rezolvă problema pe termen lung, pentru că mintea va găsi adesea un alt obiect asupra căruia să proiecteze aceste sentimente.

În schimb, un răspuns mai util la aspectele noastre distructive poate veni prin întărirea elementelor care susțin viața și relațiile noastre. Recunoștința practicată cu adevărat poate contracara daunele provocate de invidie. Dacă invidia este distructivă, recunoștința este constructivă. Să poți să te bucuri de lucrurile pe care le ai și să fii recunoscător atenuează mult invidia.

Generozitatea contracarează lăcomia, pentru că prin generozitate înveți că, pe lângă bucuria de a primi, există și bucuria de a oferi și a te bucura de bucuria celuilalt.

Dar valența pozitivă a acestor emoții poate fi trăită cu adevărat doar după înțelegerea originilor și a motivului pentru care există și valența lor negativă.